ART. 3
(1) În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
(2) Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
După această definiţie generală legea dă exemple clare de forme de violenţă în familie în Art. 4:
ART. 4
Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme:
violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Violenţa asupra femeii are o evoluţie ciclică. Se disting trei faze:
creşterea tensiunii între parteneri, certurile sunt din ce în ce mai grave şi mai frecvente.
Pentru a justifica violenţa comisă asupra femeii, partenerul poate invoca: că este dezordonată, găteşte groaznic, că este neîngrijită, prea grasă sau prea slabă, are păr prea lung sau prea scurt, întârzie, flirtează cu bărbaţii, etc.
episodul de violenţă: bărbatul rămâne fără argumente în exercitarea controlului asupra femeii şi recurge la acte de violenţă.
“luna de miere”: bărbatul regretă cele întâmplate, cere iertare femeii, îi promite că nu se va mai repeta, îi cumpără cadouri, o asigură de iubirea lui. Femeia se întoarce la el cu noi speranţe.
Ciclul violenţei se repetă. Rar se întâmplă ca violenţa asupra femeii să fie una singulară. Incidentele se repetă din ce în ce mai frecvent şi devin din ce în ce mai grave de-a lungul timpului.
Femeile abuzate în familie trăiesc:
ruşine şi vinovăţie, de multe ori se acuză pe ele pentru cele întâmplate, se simt responsabile pentru comportamentul celui care le agresează
sentimente de neajutorare, pasivitate şi neputinţă
anxietate, devin depresive, încep să aibă scăderi de atenţie, memorie,
suferă de tulburări de alimentaţie sau de somn, se îmbolnăvesc des
se izolează de prieteni/ rude/ colegi, riscă să-şi piardă locul de muncă
pot recurge la alcool sau droguri, pentru a nu se confrunta cu durerea şi realitatea relaţiei
îşi pierd sensul de a trăi, încrederea şi respectul de sine, pot avea gânduri sau tentative de suicid
Este important
să vorbeşti cu cineva…
să rupi tăcerea…
să te protejezi pe tine şi copii, nu pe el!
Din experienţa directă de lucru pentru oprirea violenţei domestice, noi ştim că multe femei rămîn într-o relaţie abuzivă pentru că:
nu au bani, susţinere sau ajutor, pentru a ieşi din situaţie
nu au unde să meargă atunci cînd sunt izgonite ori fug de acasă
le este teamă că-şi vor pierde căminul şi că nu vor putea întreţine singure copiii
partenerul le ameninţă cu bătaie sau chiar omor, dacă îl părăsesc
cred că copii lor vor suferi dacă ele pleacă
îşi iubesc partenerul şi speră că el se va schimba
le e frică, ruşine şi se simt jenate să vorbească despre situaţia lor
cred că “el” are dreptul să se comporte violent, ajung să-i dea dreptate cînd le blamează, că sunt vinovate şi merită “pedeapsa”
Dar
tu şi copiii tăi aveţi dreptul să trăiţi în siguranţă şi pace în propria casă
nici un bărbat, sub nici o circumstanţă, nu are dreptul să te rănească nici fizic, nici emoţional
ai dreptul să soliciţi şi să primeşti protecţie şi sprijin
există persoane care pot să te sfătuiească şi să-ţi ofere sprijin practic şi emoţional necesar schimbării situaţiei
ŢINE MINTE
Un
telefon poate fi primul pas spre o soluţie!