BOLILE MENTALE ȘI DIZABILITATEA INTELECTUALĂ

Boala mentală este o disfuncţie care afectează gândirea, sentimentele şi comportamentul. Puţine boli mentale pot fi prevenite, aproape toate pot fi abordate cu succes şi tratate. 25% din persoane dezvoltă tulburări mentale sau de comportament la un moment dat în viaţă.

Cauzele bolilor mentale sunt complexe şi sunt influenţate de factori genetici (ereditari), experienţe stresante de viaţă, boli fizice, dificultăţi în mediul familial etc. Persoanele cu probleme de sănătate mentală au adesea dificultăţi în a face faţă presiunilor vieţii de zi cu zi şi îşi pot pierde slujbele, beneficiile, drepturile de părinţi şi drepturile de bază ale omului.

Cele mai frecvente boli mentale:

DEPRESIA

înapoi la început

Este o boală caracterizată prin tristeţe, energie scăzută, lipsă de interes, tulburări de apetit şi somn, sentimente de vinovăţie şi disperare. Persoana își pierde elanul vital, este mereu obosită, nimic din ceea ce i-a făcut plăcere în trecut nu mai prezintă importanță. Sinuciderea rămâne unul din cele mai redutabile și frecvente complicații ale depresiei. La ora actuală dispunem de metode terapeutice eficiente (medicamente, psihoterapii) care pot reduce semnificativ simptomele depresiei și care – împreună cu metodele de pihoeducație, respectiv suportul familial și comunitar – redau pacienților încrederea în capacitățile proprii și speranța că pot trăi o viață fericită, împlinită.

TULBURĂRILE DE ANXIETATE

înapoi la început

Includ anxietatea de tip fobic, anxietatea cu o importantă componentă de tip frică şi anxietatea de tip general (nelinişte, tensiune, tulburări de respiraţie) ce poate induce un discomfort semnificativ, precum şi dizabilitate. Atacurile de panică sunt crize de anxietate apărute adesea fără niciun motiv, care provoacă o stare de neliniște, frică accentuată, bătăi intense ale inimii, senzație de lipsă de aer, iminența unui pericol sau boli grave. Datorită cauzelor complexe, se propune adesea un tratament diversificat şi combinat, cum ar fi medicaţia, psihoterapia, terapia de familie, etc. Tratamentul are loc în diferite locuri: spitale de psihiatrie, secţii de psihiatrie din spitale, servicii de sănătate mentală ale comunităţii, cabinete private de psihiatrie sau psihoterapie. Este important ca tratamentul din spitale să se limiteze la cea mai scurtă perioadă posibilă. Grupurile de întrajutorare pot, de asemenea, să fie de mare ajutor (împărtăşirea de sentimente şi experienţe).

SCHIZOFRENIA

înapoi la început

Este o tulburare care afectează o persoana din 100. Ea interferă cu funcționarea normală a persoanei și pe termen lung poate produce schimbări de personalitate. Poate apărea cel mai frecvent în adolescență sau tinerețe. Unii pot experimenta doar 1 sau 2 episoade pe parcursul întregii vieți, în timp ce la alții poate fi o condiție recurentă de-a lungul vieții.

Evoluția poate fi rapidă cu un set de simptome care apar rapid de-a lungul a câtorva săptămâni sau poate fi mai lentă de-a lungul a câtorva luni sau chiar ani.

In această perioadă, persoana se retrage de obicei din relațiile cu ceilalți, devine deprimată și anxioasă și poate dezvolta frici sau obsesii extreme.

Care sunt semnele schizofreniei?

• Idei delirante- credințe false de persecuție, vină sau grandoare sau sentimentul că se află sub controlul cuiva din afară. Persoanele afectate descriu comploturi organizate împotriva lor, sau pot crede că au puteri speciale, supranaturale.În anumite cazuri, se retrag sau se ascund pentru a evita persecutarea imaginară.
• Halucinații- aud voci sau simt, văd, miros lucruri care sunt reale pentru persoana în cauză, dar care nu sunt prezente în realitate.
• Tulburări ale gândirii- debitul verbal este greu de urmărit, sar de la un subiect la altul, fără o conexiune logică. Persoana în cauză consideră că cineva interferă cu fluxul gândurilor sale.

Alte simptome:

• Lipsa inițiativei, a motivației- retragerea din activități casnice de tipul spălat sau gătit. Face parte din tulburare si nu este vorba de lene.
• Expresii emoționale șterse- abilitatea de exprimare a emoțiilor este redusă, apare lipsa de reacție la evenimentele externe triste sau vesele
• Retragere socială- poate fi cauzată de mai mulți factori cum ar fi teama că cineva îl va răni sau teama de interacțiune socială datorită lipsei de abilități sociale
• Incapacitatea de a conștientiza boala- pentru că au aceste manifestări (delir, halucinații) persoanele cu schizofrenie nu conștientizează că sunt bolnavi. De aceea, ei refuză tratamentul care este esențial pentru a-și reveni.
• Dificultăți în gândire-capacitatea de concentrare, de memorare, abilitatea de a planifica și organiza sunt afectate, ceea ce face dificilă comunicarea și finalizarea sarcinilor de zi cu zi.

Care sunt cauzele ?

Nu a fost identificată o cauză unică ci un ansamblu de factori care contribuie la apariția bolii:

Factori genetici

Predispoziția către schizofrenie provine din familie, în populația generală doar 1% dezvoltă schizofrenie. Dacă unul dintre părinți suferă de această boală copii vor avea 10% șanse de a dezvolta boala și 90% de a nu o face.

Factori biochimici

Câteva substanțe aflate în creier sunt responsabile pentru apariția schizofreniei printre care o substanță numită dopamina, acest dezechilibru chimic este tot de natură genetică.

Relații din familie

Nu există nici o dovadă care să asocieze relațiile de familie cu apariția bolii. Totuși, persoanele deja diagnosticate cu această boală sunt sensibile la tensiuni apărute în familie și acestea se pot asocia cu recăderi.

Mediu

Evenimentele stresante preced în anumite situații apariția bolii. Ele acționează ca factori care precipită apariția bolii la persoanele vulnerabile. Persoanele afectate devin anxioase, iritabile, și incapabile să se concentreze. Relațiile se deteriorează și pot conduce la divorț sau la pierderea locului de muncă. Apoi, toate aceste evenimente sunt considerate a fi responsabile pentru apariția bolii când de fapt boala este cea care le determină. De aceea nu este clar dacă stresul produce boala sau este rezultatul ei.

Care este tratamentul pentru schizofrenie?

Cea mai eficientă modalitate de tratament ar trebui să includă medicația, consilierea si suportul psihologic în vederea managementului corect al impactului bolii asupra vieții persoanei.

Apariția medicamentelor antipsihotice a revoluționat tratamentul în schizofrenie astfel încât multe persoane pot părăsi spitalul și pot trăi în comunitate. Nu toți cei diagnosticați trebuie să meargă frecvent la spital, serviciile de sănătate mentală fiind accesibile și în comunitate.

Medicamentele funcționează prin corectarea dezechilibrului chimic asociat bolii. Schizofrenia este o boală ca orice altă boală fizică. De exemplu, așa cum insulina este supapa de viața pentru un diabetic, așa medicamentele antipsihotice reprezintă supapa de salvare pentru o persoană cu schizofrenie. Dar în timp ce diabeticul are nevoie să ia medicamente toată viața pentru a preveni recăderile, în schizofrenie nu există o cură și o durată prestabilită. Relația continuă cu medicul psihiatru, implicarea unei echipe multidisciplinare formată din asistente medicale, asistenți sociali, terapeuți ocupaționali și psihologi ajută persoana cu schizofrenie să-și organizeze viața

Adesea se face confuzie între boala mentală şi dizabilitatea intelectuală, deşi aceste două grupe de afecțiuni presupun abordări diferite . Doar cunoscând diferenţele se pot trata corespunzător ambele grupuri. Boala mentală este o boală şi poate fi vindecată, în timp ce dizabilitatea intelectuală este o stare permanentă, durează o viață întreagă.

Persoanele cu boli mentale necesită îngrijire medicală şi psihoterapii. În general pot trăi independent dacă problema lor mentală este ţinută sub control şi nu au un retard intelectual.

Persoanele cu dizabilităţi intelectuale nu sunt bolnave cu excepţia cazului când suferă de o boală comună. Ele au nevoie de informaţii în limbaj uşor de înţeles, de educaţie şi instruire pentru a trăi în societate.

DIZABILITATEA INTELECTUALĂ

înapoi la început

Este o stare caracterizată prin dificultăţi majore de învăţare şi înţelegere, datorate unei dezvoltări incomplete a inteligenţei. Abilităţile în domenii precum gândirea, vorbirea, abilităţile motorii şi sociale pot fi afectate permanent. Între 1% şi 3% din populaţie are o dizabilitate intelectuală. Cauzele pot fi genetice, dar şi legate de factorii de mediu din timpul sarcinii.

Majoritatea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sunt aceleaşi ca ale celorlalţi oameni: contact social, siguranţă, locuinţă corespunzătoare, educaţie, muncă, etc. Persoanele cu dizabilităţi intelectuale moderate pot necesita educaţie suplimentară, dar în acelaşi timp pot duce o viaţă independentă dacă sunt sprijinite. Persoanele cu dizabilităţi mai severe au adesea nevoie de sprijin educaţional şi social pe întreg parcursul vieţii. Orice servicii pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale trebuie orientate în aşa fel încât să le crească abilităţile şi includerea lor în viaţa normală a societăţii.

O persoană cu dizabilitate intelectuală prezintă nevoi de dezvoltare pe parcursul întregii vieţi. Dizabilitatea intelectuală reprezintă o dezvoltare intelectuală lentă, în care medicaţia nu are nici un efect.

Dizabilitatea intelectuală poate fi cauzată de factori genetici sau de mediu, cum ar fi infecţiile sau lipsa de oxigenare a creierului în timpul gravidităţii sau la naştere.

Dizabilitatea intelectuală nu este în mod normal cauzată de factori sociali sau psihologici.

Dificultăţile de învaţare şi înţelegere duc la probleme şcolare şi la locul de muncă şi la dificultăţi în a fi incluşi în viaţa normală a societăţii. Există o mare varietate de aspecte şi grade de dizabilitate intelectuală, ce necesită diferite forme de terapie şi suport

Persoanele cu dizabilităţi intelectuale au nevoie de terapii de dezvoltare, educaţie şi suport ajustat nevoilor lor, pentru a fi incluse în societate.

MITURI ȘI PREJUDECĂȚI DESPRE BOLILE MENTALE

înapoi la început

Tulburare mintală, boală psihică, sunt termeni generali, folosiţi pentru un grup de afecţiuni, disfuncţionalităţi ce implică funcţionarea creierului, dar şi a persoanei. În România, ca peste tot în lume, 1 din 4 adulţi are probleme durabile de sănătate mintală la un moment dat în viaţă. Astăzi există tratamente complexe – medicale, psihologice, sociale pentru remedierile necesare, iar în multe cazuri se ajunge la restabilirea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. complet vindecate.

Deşi atitudinea societăţii s-a schimbat mult în ultima perioadă, oamenii încă înţeleg greşit bolile mintale şi încearcă sentimente de teamă şi discomfort când au de-a face cu ele. Şi aceasta pentru că există un decalaj imens între ceea ce ştiu experţii despre bolile legate de creier şi funcţionarea psihică şi ceea ce cunosc oamenii. Lipsa informaţiilor, este generatoare de teamă, iar teama favorizează apariţia prejudecăţilor. Câteva astfel de prejudecăţi sunt prezentate mai jos.

Bolile mintale sunt contagioase - FALS

Această frică de contagiune este foarte răspândită în întreaga lume şi determină la oameni, evitarea contactelor sociale cu aceia care au o boală psihică și excluderea lor de la viața sau munca alături de ceilalți din comunitate. Frica de contagiune poate de asemenea să conducă la stigmatizarea membrilor familiilor, profesioniștilor în sănătate mentală și a locurilor de tratament .

Oamenii cu boli mintale ar trebui ţinuţi în spital - FALS

Cercetările recente au demonstrat că tratarea în comunitate este mai puţin costisitoare pentru societate şi are rezultate incontestabil mai bune în ceea ce priveşte evoluţia clinică a pacienţilor şi ameliorarea vieţii lor.

Oamenii cu boli mintale sunt periculoşi - FALS

Cercetările arată că persoanele cu probleme de sănătate mentală nu sunt mai periculoase decât persoanele sănătoase din aceeaşi populaţie. Mai puţin de 3% din pacienţii bolnavi mintal au un potenţial de violenţă, care e influenţat de lipsa tratamentului sau când primesc un tratament inadecvat, sau atunci când intervine consumul de alcool şi droguri. Cercetările mai arată că oamenii cu boli psihice devin violenţi dacă sunt trataţi cu violenţă sau limitaţi fără rost.

Bolnavii mintal nu pot munci - FALS

Munca şi alte activităţi cu sens, îi ajută pe oameni să-şi revină, le întăresc încrederea şi stima de sine, îi ajută să-şi creeze relaţii şi interacţiuni sociale şi astfel să se integreze în comunitate, să aibă un venit pentru a se putea întreţine singuri, să fie independenţi.